Cristi Misăilă: Premiem performanța și rezultatele excepționale obținute de elevii olimpici din Municipiul Focșani

Am propus premierea cu câte patru mii lei a trei elevi care au fost medaliați la Olimpiade și Concursuri Internaționale în anul 2024 precum și a profesorilor îndrumători ai acestora.
Proiectul de hotărâre va fi discutat la ședința Consiliului Local Focșani de luni, 16 decembrie 2024.
Vor fi premiați elevii Denisa-Emanuela Lăbunț, Andrei Lețu și Răzvan Franciuc, precum și profesorii îndrumători ai acestora – Lăcrămioara Paraschiv și Liliana Hermineanu.
Cei trei elevi ne-au făcut mândri prin rezultatele obținute anul acesta la olimpiadele și concursurile internaționale.
Denisa-Emanuela Lăbunț a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată – Bandung, Andrei Lețu – aur la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – Riyadh, iar Răzvan Franciuc – premiul al II-lea la Concursul Internațional Chemistry Tournament Guadalajara – Mexic.
Denisa-Emanuela Lăbunț și Răzvan Franciuc au fost pregătiți de doamna profesoară Lăcrămioara Paraschiv iar doamna profesor Liliana Hermineanu este
profesorul îndrumător al lui Andrei Lețu.
Premiile financiare reprezintă o mică recompensă pentru eforturile și munca acestor copii minunați care au pus Focșaniul pe harta internațională a educației. Prin rezultatele voastre ne arătați că Focșaniul are un viitor frumos.
Felicitări dragi elevi și profesori.
Felicitări dragi părinți și bunici care aveți grijă de acești copii minunați.
Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani