Refacerea străzilor din Municipiul Focșani a fost o prioritate în acest an când am reușit să asfaltăm mai multe artere importante din orașul nostru. Am refăcut inclusiv trotuarele pentru a oferi condiții civilizate pietonilor.
Până în luna decembrie, constructorii au lucrat la refacerea și modernizarea străzilor Prof. C. Stere, Dogăriei, Mureș, Cernei, Crișana, Bujor (parțial), Aleea Cuza Vodă, Fundătura Sihleanu, Greva de la Grivița (zona de case). Am asfaltat și strada Aleea Aviatorilor, una dintre ultimele străzi de pământ din Municipiul Focșani.
Investițiile au fost realizate cu fonduri de la bugetul local și prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”.
În total, reabilităm 33 de străzi din Municipiul Focșani cu finanțare prin PNI „Anghel Saligny”!
Investițiile în străzi vor continua anul viitor când vor începe lucrările de refacere și modernizare a străzilor și parcărilor din Cartierul Bahne. O lucrare pe care o vom realiza cu fonduri de la bugetul local.
Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani

