Cristi Misăilă: Dumnezeu să-i odihnească în pace pe eroii neamului românesc!

Astăzi, în zi mare de Înălţare a Domnului Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă Română face praznic de pomenire a eroilor, ostași și luptători români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea spirituală și națională a poporului român.
Nu întâmplător, această zi a fost aleasă în 1920 pentru a-i omagia pe eroii cunoscuți și necunoscuți ai neamului.
Pomenirea veșnică a lor, a morților glorioși, este datoria noastră, a tuturor generațiilor de români care trebuie să prețuim jertfa supremă a înaintașilor noștri pentru o Românie independentă, suverană, democratică și europeană.
Eroilor noștri le datorăm respect și toată recunoștința noastră!
Indiferent de vremuri, de orânduiri, faptele eroilor sunt semne ale statorniciei și năzuinței noastre spre mai bine.
Cel mai frumos omagiu pe care îl putem aduce celor care nu se mai pot bucura de rostul jertfei lor este să le ducem mai departe moștenirea.
Avem datoria să învățăm că, dincolo de interesele fiecăruia dintre noi, suntem responsabili de viitorul nostru comun, pentru toți focșănenii, pentru toți românii.
Ca primar al Municipiului Focșani, cred cu tărie că trebuie să fim uniți în fiecare proiect care oferă siguranță și prosperitate tuturor cetățenilor și să construim, împreună, o Românie deschisă către viitor.
Prin faptele noastre astăzi, dar și în fiecare zi, trebuie să fim mai buni și mai uniți, pentru că doar împreună vom reuși să construim România pe care ne-o dorim cu toții!






Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani