Am participat astăzi, cu multă emoție și bucurie, la inaugurarea Centrului de Zi pentru persoane vârstnice din comuna Gugești.
Este un proiect de suflet, un spațiu în care respectul, grija și demnitatea pentru seniorii noștri devin realitate în fiecare zi. Cei mai vulnerabili dintre bunicii noștri, cei care au muncit o viață întreagă și ne-au crescut, au acum un loc modern unde vor primi sprijinul pe care îl merită din plin.
Acest centru le va oferi servicii sociale integrate, aducându-le alinare și o viață mai activă:
Vorbim despre o investiție majoră în valoare totală de 6,9 milioane de lei, realizată prin fonduri europene (Programul Regional Sud-Est 2021-2027). Centrul va avea o capacitate de 50 de beneficiari în fiecare lună (600 pe an), iar echipa mobilă va ajunge la cel puțin 25 de seniori acasă.
Îl felicit din tot sufletul pe domnul primar Vasile Vatră și întreaga echipă din cadrul Primăriei Gugești pentru această realizare extraordinară! Prin multă muncă și dedicare, au transformat fondurile europene într-un sprijin concret și vital pentru oameni.
Din postura de președinte al Consiliului Județean Vrancea, voi susține întotdeauna cu toate forțele mele astfel de proiecte dedicate comunității și protejării celor mai vulnerabili dintre noi. Avem datoria morală de a le asigura bunicilor noștri o bătrânețe liniștită, trăită în demnitate.
Mult succes întregii echipe care va da viață acestui centru și multă sănătate tuturor beneficiarilor!








