Primăria Municipiului Focșani, împreună cu Agenția de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ”Vrancea Curată” și compania Polaris M.Holding se află în proces de identificare a problemelor legate de operaționalizarea insulelor ecologice digitalizate supraterane montate pe raza orașului. Sunt etape firești care trebuie parcurse pentru operaționalizarea colectării deșeurilor și dorim să comunicăm rezultatele acestor etape, cu atât mai mult cu cât în spațiul public au apărut articole de presă care prezintă trunchiat și alarmist o situație normală de testare a echipamentelor aferente insulelor ecologice precum și verificarea căilor de acces către acestea. Fiind un proiect important pentru comunitate, am fi considerat firesc ca jurnaliștii să fi solicitat opinia Primăriei Municipiului Focșani pentru clarificările necesare unei informări corecte a cetăţenilor din oraşul nostru. Prin urmare, facem clarificările necesare, menite să nu mai pună cetățenii într-un aparent conflict cu Primăria Municipiului Focșani. În prima etapă a proiectului, containerele din cele 90 de insule ecologice supraterane (55 insule tip 2 şi 35 de insule tip 1) au fost montate în vara anului 2025. La începutul acestei luni, au fost demarate testele normale de operare a acestor insule, operaţiune care se desfăşoară pe parcursul mai multor zile. Aceste verificări nu puteau fi realizate decât după achiziţia autospecialei de colectare a deşeurilor de către Polaris M.Holding – operatorul de salubritate. Ar fi fost impropriu ca verificările să fie efectuate în perioada anterioară atât timp cât nu erau cunoscute date tehnice privind gabaritul, manevrabilitatea autospecialei, determinante pentru a stabili condiţiile de acces către aceste containere. Așa cum am arătat mai sus, aceste verificări sunt realizate de către Primăria Municipiului Focșani, operatorul de salubritate Polaris M.Holding și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată“. Toate constatările care impun intervenţii, precum toaletarea arborilor, ridicarea reţelelor de comunicaţii la o înălţime minimă impusă de gabaritul autospecialei, sunt remediate pe parcursul verificărilor astfel încât, la final, să fie asigurat accesul la containere. Realizarea acestor teste reprezintă un pas important către un obiectiv comun, modernizarea serviciului de colectarea a deșeurilor, astfel încât focşănenii să beneficieze de cele mai bune condiţii în oraşul în care locuiesc. Cu toții știm că locurile de parcare sunt o problemă și tocmai de aceea atunci când am amplasat aceste insule ecologice am impus ca stabilirea amplasamentului să afecteze cât mai puţine locuri de parcare! Acolo unde acest lucru nu a fost posibil, locurile de parcare au fost relocate iar cetățenii nu și-au pierdut locul de parcare, ca urmare a montării insulelor ecologice. Legat de taxa de teren aferentă locurilor de parcare, amintim că în urma unei solicitări a Curții de Conturi, printr-o hotărâre a Consiliului Local din 2025 s-a aprobat ca locul de parcare să fie compus din taxa de parcare și impozitul aferent locului de parcare. Acest lucru s-a făcut prin diminuarea taxei de parcare, astfel încât cetățeni plătesc același preț pentru locul de parcare. Important este să nu uităm că insulele ecologice de colectare a deşeurilor reprezintă o soluţie modernă la care apelează marile oraşe şi municipii din România pentru a rezolva problema mirosurilor neplăcute și a vandalizării pubelelor de gunoi. Aşa cum am demonstrat întotdeauna prin proiectele pe care le implementăm, ne dorim un oraş mai curat, modern, cu servicii de calitate oferite tuturor cetăţenilor.