Cristi Misăilă: Invit specialiştii din domeniul cultural să facă parte din Comisia de Concurs

Invit specialiştii din domeniul cultural să facă parte din Comisia de Concurs pentru cele două funcţii de director artistic ale Teatrului ”Maior Gh. Pastia” din Focșani.
Rolul acestora va fi de a analiza dosarele, de a intervieva candidații la concursul pregătit de Teatrul ”Maior Gh. Pastia” pentru ocuparea celor două posturi de conducere de Director gradul II, studii superioare, normă întreagă, perioadă nedeterminată, la Direcția Teatru Producții Teatrale și Muzicale şi la Direcția Folclor Muzical, Coregrafic și Arte Tradiționale.
Am solicitat conducerii Teatrului ”Maior Gh. Pastia” să asigure o procedură transparentă, realizată de profesionişti din domeniul cultural. Cu toţii ne dorim ca din această comisie de evaluare să facă parte profesionişti consacraţi ai actului cultural, experți externi din domeniul teatral-muzical, manageri ai altor instituții culturale sau cadre universitare cu activitate recunoscută și notorietate.

CONDIȚII OBLIGATORII PENTRU SELECTAREA MEMBRILOR COMISIEi
Să dețină experiență în domeniul instituției de spectacol de teatru și muzică.
Să nu fi avut în ultimii doi ani relații contractuale cu Teatrul „Mr. Gh. Pastia“ al Municipiului Focșani și nici cu vreunul dintre candidații înscriși la concurs.

CALENDAR ȘI MODALITATE DE ÎNSCRIERE
Perioada de înscriere 2 septembrie -18 septembrie 2026

MODALITATE DE TRANSMITERE
Prin e-mail la adresa teatrulpastia@yahoo.ro până la finalul zilei de 18 septembrie 2026.
DOCUMENTE SOLICITATE (ATAȘATE CERERII DE ÎNSCRIERE)
Curriculum Vitae din care să reiasă explicit experiența în domeniul artistic teatral și muzical sau activitate în instituții de spectacole.
Scrisoare de intenție.


Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani