Cristi Misăilă: Reabilitarea și modernizarea străzii Piața Victoriei se desfășoară conform graficului

Reabilitarea și modernizarea străzii Piața Victoriei se desfășoară conform graficului, iar obiectivul nostru este să finalizăm turnarea primului strat de asfalt pe toate tronsoanele până la începutul lunii noiembrie.
Este o investiție de care era absolută nevoie, într-o zonă intens circulată a municipiului. Ne-am asumat realizarea acestei lucrări și ne ținem de promisiune. Dacă vremea ne va permite, vom finaliza în cel mai scurt timp intervențiile programate. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și din bugetul local.
În paralel, continuăm lucrările pe strada Constituției, în zona Bisericii „Sfinții Anton și Sava”, unde reabilităm parcarea rezidențială și trotuarele adiacente. Prin această investiție, îmbunătățim condițiile de parcare și creăm un spațiu mai sigur și mai bine amenajat pentru pietoni și locuitorii din zonă.
Pregătim și noi soluții pentru fluidizarea traficului! Astăzi, în ședința Comisiei pentru Siguranța Circulației din Municipiul Focșani, au fost avizate proiectele pentru realizarea unei străpungeri rutiere care va asigura legătura între străzile Republicii și Ștefan cel Mare, precum și pentru amenajarea intersecției străzii Mitropolit Varlaam cu strada Trotuș.
Sunt două intervenții importante, pe care ne propunem să le realizăm în perioada următoare, pentru a îmbunătăți conectivitatea rutieră, a distribui mai eficient fluxurile de trafic și a reduce presiunea asupra unor artere intens circulate.
Continuăm investițiile în infrastructura orașului și căutăm soluții concrete la problemele de trafic cu care ne confruntăm. Știu că aceste lucrări presupun și un disconfort temporar, dar obiectivul nostru este să oferim condiții mai bune de circulație tuturor celor care locuiesc în Focșani sau tranzitează municipiul.






Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani