Sumele pe care le primesc copiii și tinerii până la vârsta majoratului de la stat urmează să se majoreze, cel mai probabil, de la începutul lunii martie 2019, conform unui proiect de ordonanță de urgență adoptat marți, de Guvern. Măsura este necesară ca urmare a prevederilor legilor bugetului de stat pentru anul 2019, care au fost adoptate vineri de către Parlament.
Copiii și tinerii cu vârsta de până la 18 ani sau cei care au împlinit această vârstă, dar învață încă în cadrul unui liceu sau a unei școli profesionale, vor primi, cel mai probabil începând din luna martie 2019, o alocație de stat majorată, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență adoptat ieri, de Guvern. Documentul are nevoie, pentru a se putea aplica, de publicarea în Monitorul Oficial. Mai exact, alocațiile copiilor de până la doi ani se vor majora de la 200 de lei, cât este valoarea lor în prezent, la 300 de lei pe lună, iar copiii cu vârsta de până la 18 ani vor primi 150 de lei pe lună, față de cei 84 de lei pe care îi primesc în prezent. Tot 300 de lei vor primi și copiii sau tinerii cu handicap cu vârsta de până la 18 ani.
Această măsură se regăsește în legile bugetului de stat pentru 2019, adoptate recent de Parlament, însă este nevoie și de modificarea Legii alocațiilor pentru a putea acorda efectiv sumele majorate. Deoarece încă n-avem legile bugetului în Monitorul Oficial, majorarea alocațiilor se va produce din luna de după intrarea în vigoare a legilor bugetului. În mod normal, dacă șeful statului nu are obiecții cu privire la legile bugetului, asta ar trebui să însemne majorarea alocațiilor de la 1 martie 2019.
După cum stabilește Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, alocația de stat pentru copii este acordată lunar de statul român tuturor copiilor, fără discriminare, ca o formă de ocrotire. În esență, alocația se acordă copiilor până la vârsta de 18 ani, dar dacă la împlinirea acestei vârste ei urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, tinerii vor primi în continuare alocația, până la terminarea cursurilor. Cuantumul alocației de stat pentru copii nu a mai suferit modificări de peste trei ani, mai exact, de la jumătatea lui 2015.
Atenţie! Proiectul de ordonanță de urgență nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să fie publicat în Monitorul Oficial.