Înscrierea în clasa pregătitoare se face și în acest an în două etape, iar prima dintre acestea a început în 4 martie și se încheie astăzi, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Până acum, în baza națională de date au fost depuse 122.220 de cereri de înscriere. La nivelul județului Vrancea au fost depuse 1.862 de cereri dintre acestea, 1.682 vizează copii cu vârsta de 6 ani (împliniţi până la data de 31 august 2019, inclusiv), iar 180 de cereri vizează copii cu vârsta de 6 ani (împliniți în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv). Așadar, cererile-tip de înscriere mai pot fi completate, online sau la secretariatul unității de învățământ în care se dorește înscrierea copilului, până astăzi, inclusiv. Cererile-tip completate online trebuie validate ulterior în unitatea de învățământ aleasă pentru înscriere, în prezența părintelui și (cel puțin) a unui membru al comisiei, între orele 08:00 – 18:00, zilnic, de luni până vineri.
Listele copiilor înscriși după prima etapă și numărul locurilor rămase libere vor fi afișate atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/ISMB, vineri, 29 martie. A doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor-tip de înscriere este programată între 2 și 8 aprilie a.c. și se adresează copiilor care nu au fost înscriși/nu au participat în prima etapă, cererile fiind completate din nou, în funcție de locurile disponibile. Listele finale vor fi afișate în data de 11 aprilie. Ulterior, timp de o săptămână (12-19 aprilie), inspectoratele școlare vor centraliza și soluționa cererile părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși în vreo unitate de învățământ, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.