În data de 26 mai 2019 vor avea loc alegeri pentru membrii din România în Parlamentul European și referendumul național convocat de Președintele României. Astăzi vom vorbi însă despre alegerile pentru Parlamentul European, pentru că nu este clar întotdeauna care sunt procedurile de vot, cine și ce votează, când și unde votăm, cum și de ce votăm. Potrivit romania-alege.ro, iată mai jos răspunsuri la aceste întrebări.
Ce votez?
Pe 26 mai votezi reprezentanții tăi în Parlamentul European. Vei avea posibilitatea să alegi dintre partidele și candidații independenți care s-au înscris în competiția electorală – există o singură circumscripție, o singură variantă a buletinului de vot pentru întreaga țară. Iată aici cum va arăta buletinul de vot:specimen bv .
Când votez?
În România, alegerile pentru Parlamentul European au loc într-o singură zi: duminică, 26 mai 2019. Poți vota între orele 7.00 și 21.00.
Cine poate vota?
Ai dreptul să votezi dacă ești cetățean român și ai împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv în ziua votului. Mai mult, îi poți vota pe membrii Parlamentului European care candidează în România și dacă ești cetățean al unei alte țări UE și ai reședința în România și te-ai înscris pe listele speciale comunicate de Autoritatea Electorală Permanentă (alegător comunitar).
Cine nu poate vota?
Conform Constituției și legii, nu au drept de vot:
- Persoanele care nu au cetățenia română sau a unui alt stat membru al Uniunii Europene, chiar dacă au domiciliul sau reședința în România;
- Cetățenii care nu au împlinit 18 ani până în ziua votului;
- Debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție;
- Persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Unde votez pentru Parlamentul European?
Poți vota la orice secție de votare din țară sau din străinătate. Astfel, dacă în ziua votului te afli în localitatea de domiciliu sau de reședință, poți vota doar la secția de votare unde ești arondat. Poți afla adresa secției de votare aici: https://www.registrulelectoral.ro/. Dacă în ziua votului ești în altă localitate, îți poți exercita dreptul de vot în localitatea respectivă, pe liste suplimentare. Dacă ai domiciliul sau reședința în altă țară a Uniunii Europene, poți alege membrii Parlamentului European care candidează în acea țară, conform legilor acelei țări.
Atenție: poți vota o singură dată pentru candidații unei singure țări din Uniunea Europeană. Iată care sunt secțiile de votare din străinătate:lista sectiilor de votare din strainatate la alegerile pentru parlamentul european din 2019 .
Cum votez?
Înainte de a pleca de acasă, verifică dacă ai la tine un act de identitate valabil (în perioada dinaintea alegerilor, birourile de evidență a populației își extind programul așa încât actele de identitate ale cetățenilor să fie pregătite în cel mai scurt timp posibil);
După ce ai ajuns la secția de votare, membrii biroului secției de votare îți vor cere actul de identitate, vor verifica datele tale personale prin intermediul Sistemului informatic privind monitorizarea prezenţei la vot şi prevenirea votului ilegal;
Președintele Biroului Electoral sau locțiitorul acestuia te va informa cu privire la opțiunea de a vota la cele două tipuri de scrutin: pentru Parlamentul European și/sau pentru Referendum;
Vei primi o singură ștampilă și unul sau trei buletine de vot (vei primi un buletin dacă votezi doar la europarlamentare, respectiv trei buletine de vot dacă alegi să votezi la ambele scrutine);
Decizia ta de a vota la un singur tip de scrutin sau la ambele, va fi notată de membrii Biroului Electoral pe liste electorale separate, aferente celor două tipuri de scrutine;
Mergi în cabina de vot, unde vei fi singur și poți vota în mod secret, așa cum dorești;
Dacă alegi să votezi la ambele scrutine (și pentru Alegerile pentru Parlamentul European și pentru Referendum), vei primi trei buletine de vot diferite și o singură ștampilă
Pe buletinul de vot pentru alegerile pentru Parlamentul European vei vedea chenare în care sunt tipărite numele partidelor sau ale candidaților independenți, precum și siglele electorale ale acestora. În chenarele corespunzătoare partidelor vor fi tipărite și numele candidaților din partea partidului;
Ștampilează în interiorul chenarului corespunzător partidului sau candidatului independent pe care dorești să-l votezi.
Pe fiecare dintre cele două buletine de vot pentru Referendum vei vedea tipărită întrebarea în interiorul buletinului (p.3), cu opțiunile de vot ”DA” deasupra, ”NU” dedesubt, fiecare în câte un pătrat distinct.
Ștampilează pe fiecare buletin în interiorul chenarului corespunzător opțiunii tale.
După ce ai votat, îndoaie buletinul sau buletinele de vot și introdu-le în câte o urnă de vot: un buletin în urna pentru alegerile pentru Parlamentul European, respectiv în urnele pentru Referendum;
Predă ștampila membrilor biroului secției de votare și recuperează actul de identitate pe care vei primi 1 sau 2 timbre autocolante corespunzătoare tipului de scrutin la care ai votat (alegeri pentru Parlamentul European și/sau Referendum).
Ce act de identitate este necesar?
Dacă ești cetățean român, ca să poți vota, trebuie să ai la tine unul dintre următoarele acte de identitate:
- cartea de identitate;
- cartea de identitate provizorie;
- buletinul de identitate;
- pașaportul simplu (numai în străinătate);
- pașaportul simplu electronic (numai în străinătate);
- pașaportul simplu temporar (numai în străinătate);
- pașaportul diplomatic (numai în străinătate);
- pașaportul diplomatic electronic (numai în străinătate);
- pașaportul de serviciu (numai în străinătate);
- pașaportul de serviciu electronic (numai în străinătate);
- carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.
- NU se poate vota în străinătate cu titlul de călătorie.
Dacă ești alegător comunitar vei putea vota pe baza oricărui act considerat de identitate de către statul emitent.
Informații generale despre Parlamentul European
Parlamentul European este un important forum decizional și de dezbateri politice la nivelul UE. Membrii Parlamentului European sunt direct aleși de către votanții din statele membre pentru a reprezenta interesele cetățenilor europeni cu privire la legistlația UE și pentru a se asigura că celelalte instituții UE funcționează democratic. Parlamentul alături de Consiliu împarte puterea de a adopta și amenda propuneri legislative și de a decide asupra bugetului UE. Parlamentul, de asemenea, supervizează activitatea Comisiei Europene și a altor instituții UE și coopereaza cu parlamentele naționale ale UE pentru a le obține punctul de vedere.
Cei 751 de parlamentari europeni reprezintă mai mult de 500 de milioane de cetățeni. Cetățenii europeni se pot implica în procesul politic în moduri diferite precum alegerile europarlamentare, prin contactarea parlamentarului european ales, prin petiții la Parlamentul European sau prin lansarea inițiativelor cetățenești, cerând Comisiei Europene pregătirea unei propuneri legislative. Cetățenii români urmează să își aleagă pe data de 26 mai 2019, 33 de parlamentari să îi reprezinte la Parlamentul European.