Pentru marcarea Zilei Internaţionale a Copilului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea au desfăşurat o serie de activităţi și le-au împărtăşit celor mici din experienţa lor şi din tainele meseriei de polițist.
Activitățile dedicate copiilor s-au desfășurat pe parcursul întregii săptămâni în municipiile Focșani , Adjud, orașul Odobești precum și în comunele Măicănești și Vizantea și au oferit copiilor posibilitatea de a cunoaște mijloacele și tehnica din dotarea polițiștilor și ocazia sa participe la jocuri și multă distracție. În cadrul acestei activităţi, poliţiştii din cadrul structurilor de prevenire a criminalităţii, ordine publică, rutieră, acțiuni speciale şi cei ai Serviciului Criminalistic au prezentat o parte din dotările tehnico-logistice pe care le folosesc în cadrul activităţilor pe care le desfăşoară zilnic, pentru siguranţa cetăţenilor.
Copii din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești au așteptat polițiștii ca de fiecare dată, nerăbdători, și au primit cadourile pregătite prin grija Asociației Sportive ”Tomiță Lazăr”, oferind-le în schimb zâmbete și îmbrățișări. Alături de un călduros ”La mulți ani!”, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, comisar șef de poliție Remus Nica și adjunctul inspectorului șef, domnul comisar șef de poliție Marin Vasile, prezenți la activitatea desfășurată, le-au urat copiilor să aibă o vacanță în siguranță!
Autospecialele din dotarea luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, autolaboratorul criminalistic, dar şi unul dintre partenerii de nădejde, câinele-polițist TEM au stârnit curiozitatea copiilor internați în Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Focșani, cărora polițiștii le-au dezvăluit o parte dintre „secretele meseriei” lor, în fața Centrului Județean de Transfuzii. Și pentru ca distracția să fie nota principală, cu sprijinul unui lanț farmaceutic, polițiștii au adus cu ei, mascota-cățeluș care i-a încântat pe cei mici. La finalul întâlnirii, prin contribuția benevola a polițiștilor și a lanțului farmaceutic, cei mici au primit de ziua lor daruri.
Sâmbătă, caravana cu ateliere tematice s-a instalat în Piața Unirii din municipiul Focșani, unde nu au lipsit, desigur, surprizele dulci dar și un atelier în cadrul căruia cei mici au desenat, colorat figura unui polițișt. Copiii au primit, pe lângă dulciuri, ”insigne de polițist pentru o zi”, sfaturi și recomandări pentru prevenirea diferitelor categorii de infracţiuni. La finele săptămânii, pe parcursul zilelor de 1 și 2 iunie, copii cu vârste cuprinse între 11-17 ani, împreună cu însoțitorii din cadrul D.G.A.S.P.C. Vrancea s-au bucurat de o tabără tematică organizată de structurile M.A.I. de la nivelul județului Vrancea, în cadrul campaniei ”De 1 iunie fii M.A.I. copil”, la Centrul de Agrement Gălăciuc.
Elevii Școlii Gimnaziale Vizantea Răzășească au participat la un concurs de educație rutieră. Cu o tradiție de peste 10 ani, concursul a fost organizat de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vizantea Livezi în baza unui protocol de colaborare încheiat cu Școala Gimnazială Vizantea Livezi. Astfel, polițiștii au organizat la Școala Gimnazială din Vizantea Livezi o competiție pe teme rutiere, pentru atingerea obiectivelor din programul de prevenire a accidentelor de circulație „Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă”, în parteneriat cu unitatea școlară. La start s-au aliniat peste 20 de concurenți, încărcați de emoții, care au avut de parcurs două probe : teoretică – completarea unui chestionar (întrebări pe teme rutiere) și proba practică-verificarea îndemânării în trafic – parcurgerea unui traseu. Şi în acest an, la finalul competiției participanţii au fost răsplătiţi cu diplome, medalii şi premii.