Polițiștii din Gugești au fost sesizați aseară, de către un bărbat că în jurul orei 20.40, un bărbat, de 39 de ani, din satul Lăstuni, comuna Dumitrești ar fi fost înjunghiat în zona abdominală, de către un consătean. Polițiștii au identificat la scurt timp un bărbat de 50 de ani, din satul Lăstuni, bănuit de săvârșirea faptei.Din primele cercetări, a rezultat că acesta, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, fără vreun motiv anume, ar fi scos un cuțit și l-a înțepat o singură dată, în zona abdomenului, pe bărbatul de 39 de ani. În prezent, victima se află la Spitalul Județean Focșani, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. De asemenea, barbatul de 50 de ani a fost internat într- o unitate medicală specializată. În funcție de concluziile medicului legist, în cauză se poate schimba încadrarea juridică.