Unitatea de cultură anunță că, începând cu ziua de luni, 22 iulie 2019, se redeschide Secția pentru copii și tineret ”Oana Diana Renea”, din str. N. Titulescu nr. 12, a Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea. Programul cu publicul este de luni –vineri, între orele 08.30 – 20.00. La Secția pentru copii și tineret ”Oana Diana Renea” sunt 26.000 de volume cu acces liber la raft în proporție de 95 % și 720 de documente audio-video și multimedia. Fondul de publicații este înregistrat în baza de date electronică în proporție de 100 %. Ca lucrări de referință amintim dicționare, enciclopedii, atlase, antologii, care se consultă la sala de lectură; lucrări din bibliografia școlară și publicații seriale: ziare locale, reviste pentru copii. Cărțile sunt organizate pe categorii de vârstă, rafturi tematice și organizate sistematic alfabetic.