Ministerul Culturii a publicat luna trecută, un proiect de hotărâre privind stabilirea măsurilor necesare în vederea gestiunii, protecţiei şi monitorizării monumentele istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial şi în Lista indicativă a României pentru includerea acestora în Lista Patrimoniului Mondial şi a zonelor lor de protecţie. Ministerul Culturii a depus la Comitetul Patrimoniului Mondial de pe lângă UNESCO, dosarul pentru includerea acestora în Lista Patrimoniului Mondial în vederea protejării valorii universale excepționale potențiale, înscrise în lista denumită în continuare, Lista Indicativă a României pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Cu această ocazie a fost publicată şi Lista Indicativă pentru 2019 a monumentelor propuse pentru a intra în patrimoniul UNESCO. Pe această listă se află patru monumente funerare din județul Vrancea, închinate în memoria victimelor Primului Război Mondial. Vorbim aici despre Mausoleul de la Mărăşeşti, Mausoleul de la Mărăşti, Mausoleul de la Soveja şi Mausoleul de la Focşani.
Mausoleul de la Mărăşeşti a fost ridicat pe locul în care, în vara anului 1917, s-au desfășurat luptele de la Mărășești, soldate cu victoria trupelor române. În confruntările de la Mărășești au pierit 480 de ofițeri și 21.000 de soldați români. Actualmente mausoleul adăpostește 5073 de soldați și ofițeri în 154 de cripte individuale și 9 cripte comune de pe 18 culoare. Monumentul, printre cele mai importante din Europa, a fost realizat după planurile arhitecților George Cristinel și Constantin Pomponiu între anii 1923-1938 și a fost inaugurat în mod oficial oficial pe 18 septembrie 1938. În prezent, mausoleul este monument istoric.
Mausoleul de la Mărăşti este situat la NV de orașul Panciu (circa 27 km) și adăpostește rămășițele ostașilor români căzuți în Primul Război Mondial în bătălia de la Mărăști (iulie 1917). Pentru glorificarea eroismului ostașilor români s-a ridicat un mausoleu la inițiativa unor ofițeri și generali ai Armatei a 2-a române, care au pus bazele Societății Mărășești. Mausoleul s-a înălțat la cota 536, unde s-au purtat luptele. Construcția este proiectată de arhitect Pandele Șerbănescu și decorată cu basoreliefuri de A. Bordenache. Subsolul adăpostește sarcofagele cu osemintele generalilor Alexandru Averescu, Arthur Văitoianu, Alexandru Mărgineanu și Nicolae Arghirescu. La subsol se află un mic muzeu în care s-au expus obiecte ce au aparținut generalului Văitoianu și arme din primul război mondial. Pe fațada monumentului s-au amplasat 15 plăci de marmură albă pe care s-au inscripționat numele regimentelor și ostașilor participanți la luptele desfășurate pe aceste meleaguri. Clădirea muzeului este declarată monument istoric.
Mausoleul de la Soveja este închinat memoriei eroilor români, ruşi şi germani căzuţi în timpul Primului Război Mondial în bătăliile din vara anului 1917. Edificiul a fost construit între anii 1923-1928, din iniţiativa Societăţii Văduvele de Război, cu sprijinul Societăţii „Cultul Eroilor“. A fost inaugurat în anul 1929. Conform informaţiilor arhivistice, în anul 1940, în mausoleul de la Soveja, erau centralizaţi, în firide individuale, 528 de eroi, iar în osuar, 1 612 eroi, deci un total de 2140 eroi români, ruşi, germani, austrieci şi unguri. Mausoleul are înfăţişarea unei cetăţi de piatră, cu planul în formă de cruce şi acoperişul conceput ca o cupolă. În interior, în faţa criptelor, sunt montate plăci de marmură. Pe unele dintre acestea se află inscripţionate numele a 272 de militari germani. Clădirea este declarată monument istoric.
Mausoleul de la Focșani reprezintă un osuar al eroilor români căzuți în Primul Război Mondial. Monumentul se încadrează în categoria celor mai reprezentative edificii de acest gen din ţară şi este înscris în Lista Monumentelor Istorice. Lucrările de construcţie au început în anul 1926 din iniţiativă publică, cu sprijinul Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în Război, filiala Putna şi al oficialităţilor locale. Proiectul şi construcţia mausoleului au fost încredinţate arhitectului State Baloşin. Lucrările au început în anul 1927 şi au fost finalizate în cursul anului 1931. La mausoleul din Focşani s-au făcut mai multe centralizări, în anul 1936 fiind înhumaţi în osuar 1.904 eroi, iar în morminte individuale (firide), 418 eroi, deci un total de 2 422 eroi. Lista cu cele 18 monumente culturale din România ce au fost incluse pe lista indicativă a patrimoniului mondial UNESCO o puteți vedea aici:
[wp-embedder-pack width=”100%” height=”400px” download=”all” download-text=”” attachment_id=”47753″ /]