Din cauza unor probleme apărute în procesul de înscriere, autoritățile au decis suspendarea sesiunii de înregistrări în Programul Casa verde – fotovoltaice care permite obținerea de bani de la stat pentru montarea de panouri solare. Un grup de peste o sută de instalatori, dintre cei validați în cadrul programului, reclamă diferite nereguli apărute în procesul de înregistrare. În cadrul programului de finanțare Casa verde – fotovoltaice nu beneficiarii sunt cei care depun solicitările online, ci instalatorii validați în program. Printre altele, precizează avocatnet, aceștia reclamă faptul că deschiderea sesiunii de înscrieri a fost anunțată cu prea puțin timp înainte, respectiv cu doar trei zile înainte (într-o zi de sâmbătă), în condițiile în care cei interesați trebuie să prezinte un certificat fiscal, iar obținerea lui durează trei zile lucrătoare.
Pe de altă parte, există instalatori nemulțumiți de faptul că, în lipsa unui sistem de protecție împotriva înscrierilor automate (cod CAPTCHA), ce pot fi făcute cu ajutorul unor programe de calculator, cei ce au făcut înregistrările manual au reușit să înregistreze până la 15 dosare, în timp ce, în unele zone, au fost înregistrate foarte multe dosare (peste o mie), iar fondurile au fost epuizate în doar patru ore. De asemenea, o parte dintre instalatorii validați susțin că au primit cu foarte mare întârziere sau chiar deloc parola pentru accesul în aplicația folosită pentru înregistrare, astfel că nu s-au putut loga și înscrie dosare de finanțare.
Recent, o parte dintre instalatorii care au semnat petiția s-au întâlnit cu președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Cornel Brezuică, și i-au semnalat acestuia neregulile întâlnite și, totodată, au propus mai multe soluții pentru acestea. Concret, instalatorii propun anularea înscrierilor făcute până acum, reînceperea înscrierilor la o dată anunțată cu mult mai mult timp înainte (zece zile), implementarea unui cod de securitate CAPTCHA pentru toate înscrierile, limitarea numărului maxim de calculatoare ce pot fi utilizate de către un singur instalator și limitarea numărului de cereri ce pot fi introduse în sistem de către un instalator în 24 de ore (50/zi).
Înscrierile în programul ce permite celor interesați să ceară bani de stat pentru instalarea de panouri fotovoltaice au demarat în data 10 septembrie (ora 10:00), dar, după nici șapte ore, ele au fost suspendate. „Administratia Fondului pentru Mediu este in proces de analiză a acestor Cereri de finanțare, urmând a fi anunțată din timp reluarea înscrierilor în Program”, a mai explicat AFM.
Prin programul Casa verde – fotovoltaice, persoanele fizice pot cere bani de la stat pentru instalarea de panouri solare, suma maximă pe care o pot solicita acestea fiind de 20.000 de lei. În cadrul programului, persoanele fizice pot cere, prin intermediul instalatorilor validați, finanțarea nerambursabilă de la stat, ce va acoperi până la 90% din costurile instalării de panouri fotovoltaice, beneficiarul finanțării fiind obligat să acopere restul de 10%.