În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, miercuri au fost identificați principalii suspecți în cazul unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată – patru acte materiale.
Din cercetările efectuate până în prezent rezultă că cei doi tineri, în vârstă de 18 ani, ambii din municipiul Brăila, ar fi sustras de pe rafturile unor magazine de pe raza municipiului Focșani produse electronice, în perioada 28 august – 01 septembrie, în valoare totală de aproximativ 11.800 de lei.
Împotriva suspecților s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca aceștia să fie prezentați instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate, în vederea documentării și probării întregii activități infracționale.