Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, luni, 256 de dosare pentru achiziţia a 475 de autovehicule prin Programul “Rabla” destinat persoanelor juridice.
Potrivit unui comunicat de presă al AFM, listele persoanelor juridice care au fost acceptate în cadrul acestui program sunt publicate pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă Programului “Rabla”. “Persoanele juridice ale căror dosare de finanţare au fost sau urmează să fie aprobate se pot înscrie la producătorii validaţi până la 20 noiembrie 2019 în Programul “Rabla” şi până la 25 noiembrie 2019 în Programul “Rabla Plus”, termene care trebuie respectate şi în cazul în care se doreşte cumularea primei de casare cu ecotichetul. De asemenea, notele de înscriere în ambele programe sunt valabile până la 25 noiembrie 2019, dată până la care trebuie emise şi facturile de achiziţie a autovehiculelor noi”, se arată în comunicatul citat. AFM menţionează că datele calendaristice indicate anterior sunt termene procedurale maxime, care nu pot fi depăşite, dar care pot fi devansate la iniţiativa producătorilor validaţi, sens în care persoanele juridice sunt sfătuite să se adreseze din timp acestora, astfel încât să poată beneficia de cele două programe.