Pe listele suplimentare de la secțiile de votare din țară pot vota alegătorii care se prezintă la vot și fac dovada că au domiciliul pe raza secției de votare respective, însă au fost omiși din lista electorală permanentă a secției de votare respective.
De asemenea, membrii biroului electoral al secției de votare, persoanele însărcinate cu menținerea ordinii și operatorii de calculator, dacă aceștia nu sunt înscriși în lista electorală permanentă a secției de votare respective, vor vota pe liste electorale suplimentare la Alegeri prezidențiale 2019.
Și persoanele care își au domiciliul în altă localitate, dar și alegătorii cu mobilitate redusă, care nu sunt înscriși în lista electorală permanentă a secției de votare respective, pot vota pe liste suplimentare.
La secțiile de votare din străinătate, pe liste suplimentare pot vota alegătorii care votează la altă secție decât cea unde au fost arondați, ar și cei care nu au depus cereri pentru votul prin corespondență. Listele electorale suplimentare pentru străinătate vor fi generate în format electronic pe baza datelor înregistrate în Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot. Dacă acesta nu funcționează, se întocmesc pe hârtie.