
Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Focșani și-a cinstit sâmbătă, 30 noiembrie 2019, ocrotitorul. Cu această ocazie, în mijlocul credincioșilor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de cinci preoți și patru diaconi. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii lăcașului de cult, trecuți la cele veșnice.

