
În urma efectuării controlului corporal al tânărului cât și al autoturismului, în buzunarul portierei stânga față a fost găsit un tub de gume, în care se aflau trei plicuri din material plastic, cu resturi de origine vegetală, de culoare verde-maron, cu miros înțepător. Tot în buzunarul portierei stânga față a mai fost găsită o cutie în care erau foițe pentru rulat țigarete.
În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.

