Pagube însemnate produse anul acesta de sălbăticiuni în mai multe localități din Vrancea

Animalele sălbatice au provocat pagube de peste 95 mii lei crescătorilor de animale și fermierilor din Vrancea în cursul acestui an. Un raport al Gărzii Forestiere Focșani arată că cele mai multe sesizări au fost depuse pentru a semnala pagubele produse de urs și lup la animalele domestice din gospodării sau stânele din județ. Au fost semnalate atacuri ale animalelor sălbatice în localitățile Vizantea-Livezi, Reghiu, Vintileasca, Corbița, Valea Sării, Spulber, Nereju, Năruja și Nistorești.

Crescătorii de animale au făcut 36 de sesizări cu privire la pagube produse de urs și lup la animalele domestice, și anume: cabaline – 4 exemplare, bovine -1 exemplar, ovine – 72 exemplare, caprine – 25 exemplare și 219 familii de albine. În acest caz, valoarea pagubelor se ridică la 95.022 lei. De asemenea, au fost depuse 17 sesizări cu privire la pagube produse de mistreț la culturile agricole, respectiv 45 hectare, cu o valoare de 869,08 lei.