
Obiectivele campaniei au fost următoarele:
– identificarea angajatorilor care folosesc muncă nedeclarată şi luarea măsurilor care se impun pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă;
– verificarea modului de respectare a timpului de muncă și de odihnă a conducatorilor auto( lucrători mobili);
– determinarea angajatorilor de a respecta prevederile Codului Muncii, de a completa și transmite Registrul general de evidență a salariaților conform H.G. nr.905/2017 cu modificările şi completările ulterioare şi ale legilor speciale în domeniul transportului rutier privind timpul de muncă şi de odihnă al conducătorilor auto;
– verificarea modului de utilizare şi întreţinere a echipamentelor de muncă, destinate transportului rutier de marfă şi persoane;
– diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier, a prevederilor legale privind timpul de muncă şi de odihnă;
– eliminarea tuturor neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate .
Acțiunile de control în trafic au fost efectuate în colaborare cu reprezentanții ISCTR Vrancea .
Pe parcursul desfășurării campaniei au fost controlați 35 de angajatori ce desfășoară activități de transport persoane sau mărfuri. Inspectorii de muncă au constatat 53 de neconformități față de prevederile legale, aplicând în total 9 sancțiuni contravenționale în cuantum de 1500 lei.
Dintre neconformităţile constatate remarcăm următoarele: neevidentierea, în mod real, în foile colective de prezență, a tuturor orelor de muncă prestate de catre salariati necompensarea muncii suplimentare cu ore libere plătite sau cu spor la salariu; neacordarea repausului saptamanal conform dispozitiilor Codului Muncii; nerespectarea duratei maxime legale a timpului de muncă, inclusiv orele suplimentare; nerespectarea dispozitiilor Codului Muncii cu privire la munca în zilele de sarbatoare legala . Majoritatea neconformităţilor constatate au fost remediate în timpul controlului, pentru celelalte dispunându-se măsuri cu termene stricte de realizare.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a urmărit creşterea gradului de informare și conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor ce desfășoară activitate în domeniul transporturilor rutiere privind drepturile și obligațiile pe care le în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.
Inspector sef Botezatu Eliza
Comunicat de presă Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea

