P
“Am semnat, astăzi (n.r. luni), contractul de finanțare pentru demararea construcției Spitalului Regional de Urgență Iași, unul dintre cele mai importante și mult așteptate proiecte de către cetățeni. Mă bucur că vom începe anul nou cu un proiect de o asemenea anvergură. România are nevoie urgent de spitale regionale, așadar avem în plan să continuăm investițiile la acest nivel cu spitalele din Cluj și Craiova, chiar din primele luni ale anului viitor”, a declarat Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administraței.
Spitalul Regional Iași va fi construit în cartierul Moara de Vânt, iar durata de implementare a proiectului este de 106 luni. Suprafața totală construită a unității spitalicești va fi de aproximativ 148,885m2, iar amprenta clădirii va avea 27.340 m2. Spitalul regional va avea 850 de paturi în total și va fi deservit de 1.497 de locuri de parcare. Acoperişul unității va fi dotat cu un helioport H-3 pentru a găzdui un elicopter Eurocopter EC-135.
Spitalul Regional de Urgență Iași este cea mai mare investiție cu bani europeni care se realizează în capitala Moldovei.

