
„Sunt câteva clarificări care au fost omise. Discuța despre dobîndă la dobândă… Nu se mai capitalizează pentru creditele ipotecare. (…) . Am existins și perioada până la cel mult 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe să facă cerere către bancă”, a declarat Florin Cîțu.
Premierul Ludovic Orban a prezentat cele 3 modificări care vor fi făcute în ședința de guvern.
„1. La creditele ipotecare va fi dobîndă 0. Nu există dobândă la dobândă;
2. Se prelungește termenul până la care se poate depune cererea, adică 45 de zile de la publicarea în MO, față de perioada stării de urgență precizată inițial;
3. Se dă posibilitatea ca până la momentul în care solicită amânarea, dacă au restanțe, să își aducă creditele la zi. Când solicită trebuie să nu aibă restanțe.”, a preciat premierul.
Conform ordonanței adoptate săptămâna trecută, ratele la bănci pot fi suspendate la cererea debitorului – persoană fizică sau juridică – pentru o perioadă de la una până la nouă luni, dar durata pe care se suspendă nu va depăși data de 31.12 2020. Florin Cîţu a precizat că măsura îi privește pe cei care au fost afectați „direct sau indirect” de măsurile luate în contextul pandemiei de COVID-19.
După publicarea ordonanței, ministerul finanțelor trebuie să emită norme de aplicare a legii.

