Marcel Vela a declarat, luni, că liderii opoziției încearcă să câștige puncte electorale spunând că termometrul fură date personale în momentul în care măsoară temperatura corpului și că cei care nu cred că există coronavirus ”să meargă în spital și să stea de vorbă cu oamenii bolnavi”:
”Științific, un parlamentar sau cineva care folosește un telefon simplu, care se deschide cu amprentă facială sau digitală sau care stă cu telefonul aproape e mai confortabil decât un termometru care percepe temperatura corpului. Faptul că termometru poate fura date personale sunt poziții strict electorale, pentru a mai câștiga câteva puncte electorale interpretând diferite evenimente într-o formă sau alta (…) Să spui că nu există coronavirus când în toată lumea, la nivel mondial, există dovezi științifice, efortul internațional de a se găsi un vaccin, ce se întâmplă în America, ce s-a întâmplat în China, sunt realități, nu sunt invenții. Și dacă cineva crede că sunt invenții ar trebui să meargă într-un spital și să stea de vorbă cu oamenii bolnavi”, a declarat Marcel Vela, luni, la Realitatea Plus.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea