În cursul nopții trecute, în jurul orei 01:20, pompierii militari vrânceni din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Milcovelu, comuna Reghiu. La fața locului s-au deplasat 2 echipaje cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă. La momentul sosirii forțelor de intervenție la adresa indicată, incendiul se manifesta generalizat la o locuință, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, existând un risc ridicat de propagare a flăcărilor la o anexă din imediata apropiere.
În sprijinul pompierilor profesionişti au acţionat SVSU Reghiu şi SVSU Odobești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Misiunea a fost îngreunată din cauza faptului că locuința se afla izolată, fiind poziționată la circa 300 m de drumul principal.
În timpul intervenției, o persoană de sex feminin, în vârstă de 52 de ani, a suferit atac de panică. Pacienta a fost preluată şi transportată la spital de un echipaj SAJ aflat la faţa locului.
După aproape 3 ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat. În urma incendiului au ars: o locuinţă compusă din 4 camere, o bucătărie și o cămară, precum și acoperişul acesteia construit din lemn şi învelitoare din șindrilă, în suprafaţă de circa 200 mp.
Cauza probabilă a evenimentului a constituit-o un scurtcircuit determinat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.
Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea reaminteşte cetăţenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale şi uneori, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.
NU IMPROVIZAŢI!
- Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
- Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi.
ATENŢIE LA APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE!
- Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.
- Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reşou, lampă, televizor şi altele asemenea;
- Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
- Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.
- Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (frigider, reşou, televizor, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.
- Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.
EVITAŢI SĂ INSTALAŢI APARATE ELECTRICE APROAPE DE SURSELE DE APĂ!
În cazul în care în locuinţa dumneavoastră este instalat un dispozitiv electric în baie, asiguraţi-vă că nu va intra niciodată în contact cu apa.
SUPRAVEGHEAŢI COPIII!
- Nu blocaţi copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcţiune;
- Înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor şi modul în care pot evita producerea unui astfel de eveniment.
INSTALAŢI SENZORI DE FUM!
- Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.
- Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.