Vicepremierul Raluca Turcan a “rugat”, luni, autoritățile locale “să facem front comun în perspectiva anului școlar”, spunând că guvernul dorește “revenirea la o viață normală și, dacă s-ar putea, condițiile epidemiologice să ne permită reluarea cursurilor față în față”, dar că există și alte scenarii de lucru – cele care iau în calcul predarea online. Reprezentanta guvernului a spus, în ședința Adunării Generale a Asociației Orașelor din România, că e nevoie de un efort comun al autorităților centrale și al primarilor pentru “‘bunele condiții de începere a anului școlar”, de care “va depinde (…) stabilitatea administrativă a fiecăruia dintre dumneavoastră.”
Raluca Turcan a spus că “va trebui să luăm măsuri astfel încât în școli, în clase să fie condiții de distanțare pentru elevi, să încercăm să suplimentăm spațiile de predare”.
Referirile la școală și considerațiile despre “stabilitatea administrativă” a autorităților locale au venit la finalul discursului său, după ce vicepremierul a enumerat zonele spre care se vor orienta fondurile europene, în teritoriu. Vorbind generic, Raluca Turcan a afirmat, cu această ocazie, că executivul din care face parte susține descentralizarea.
Ce a spus reprezentanta guvernului pe tema școlii, la intervenția sa în ședința Adunării Generale a Asociației Orașelor din România:
“Vreau să închei rugându-vă să facem front comun în perspectiva începerii anului școlar.
Guvernul lucrează pe mai multe scenarii, noi ne dorim revenirea la o viață normală și, dacă s-ar putea, condițiile epidemiologice să ne permită reluarea cursurilor față în față. Însă avem și alte scenarii, care să aducă elementele de predare online în diferite proporții.
Dacă vom apela la predarea online sau la predarea față în față, împreună cu dumneavoastră cei care investiți în infrastructura școlară, va trebui să luăm măsuri astfel încât în școli, în clase să fie condiții de distanțare pentru elevi, să încercăm să suplimentăm spațiile de predare, astfel încât să avem și partea de securitate sanitară pentru copii, și partea de calitate a serviciilor educaționale, de care se ocupă Ministerul Educației.
Eu cred că trebuie un efort comun. Și acesta este apelul nostru, inclusiv în viitoarele evaluări electorale pe care le vor avea primarii, eu cred că de modul în care ne vom solidariza cu toții pentru bunele condiții de începere a anului școlar va depinde și reușita politică și administrativă, stabilitatea administrativă a fiecăruia dintre dumneavoastră.”