Programul școlar al elevilor se modifică începând cu 14 septembrie, față de felul în care se desfășurau cursurile până acum, potrivit Ghidului cu măsuri sanitare publicate de Ministerul Sănătății. Cursurile încep la ore diferite pentru clase diferite, pauzele sunt decalate, acolo unde este posibil, orele de sport au loc în aer liber, dar și în sali, chiar fără mască – acestea sunt doar câteva dintre modificări.
Documentul pus în dezbatere marți prevede faptul că “organizarea procesului de învățământ va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite astfel încât să se evite aglomerările la intrare și la ieșire în pauze”
Elevii vor fi supravegheați în timpul pauzelor
Va fi evitată crearea de grupuri de elevi din clase diferite;
Elevii vor fi supravegheați pe toată durata pauzelor de către cadrele didactice, pentru păstrarea distanțării fizice.
Elevii vor fi instruiți să nu interacționeze fizic (nu se vor îmbrățișa, nu își vor atinge reciproc mâinile și nu vor sta aproape unul de celălalt)
Nu vor fi practicate jocuri de contact sau cu mingea, nici activități care implică schimbul de obiecte. Vor fi evitate de asemenea structurile de joc ale căror suprafețe de contact nu pot fi dezinfectate
Nu vor fi utilizate băncile/scaunele exterioare (acest lucru fiind indicat prin aplicarea unor marcaje, dispozitive de distanțiere etc.). În caz contrar, va fi asigurată în mod regulat o dezinfectare adaptată;
Vor fi eliminate jocurile și alte activități care implică formarea unor grupuri care duc la reducerea distanței dintre elevi;
Elevii nu vor consuma în comun mâncarea sau băuturile și nu vor schimba între ei obiectele de folosință personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc).
Ce se întâmplă la orele de sport
Ghidul are un capitol pentru organizarea activităților sportive în care autoritățile scriu că “se pot desfășura doar jocurile sportive care permit distanțarea fizică, exclusiv în aer liber”.
Jocul de fotbal dispare, la fel și orice alt joc cu aceeași minge: “nu vor fi utilizate echipamente sportive care să fie manevrate de toți elevii (sau manevrarea va fi efectuată doar de un adult)”
Există în ghid și o frază care anulează recomandările de mai sus, înlocuindu-le cu “dezinfectare adaptată”: “în caz contrar, va fi asigurată în mod regulat o dezinfectare adaptată”
Orele de educație fizică efectuate în sala de sport trebuie limitate la activități sportive care nu presupun efort mediu/intens cu asigurarea obligatorie a distanței fizice de minimum 1,5 metri, situație în care portul măștii nu este indicat;
Pentru desfășurarea orelor de educație fizică, elevii vor fi instruiți, ca pe tot parcursul activității să nu își atingă fața, gura, ochii, nasul cu mâinile neigienizate;
La începerea și finalul orelor de educație fizică, toți elevii trebuie să efectueze igiena mâinilor cu un dezinfectant pe bază de alcool;
Se va efectua curățenia, dezinfecția cu soluții avizate și aerisirea sălii de sport după fiecare grupă de elevi.
Organizarea activităților practice în învățământul tehnic / tehnologic / profesional
- Instruirea practică a elevilor la operatorul economic se organizează conform reglementărilor pentru agenții economici;
- Atelierele din cadrul liceelor profesionale vor fi organizate astfel încât să fie menținută distanțarea fizică și să nu fie partajate posturile de lucru;
- Va fi limitată la minimum utilizarea de materiale didactice de către mai mulți elevi. Vor fi prevăzute modalități de dezinfectare adaptate;
- Vor fi organizate activități individuale pentru a evita schimbul de materiale;
- Materialele didactice vor fi curățate și dezinfectate după utilizare;
- Atunci când grupe diferite de elevi se succed în ateliere, va fi realizată curățenia și dezinfecția suprafețelor, echipamentelor și a materialelor cu care elevii intră în contact, după fiecare grupă de elevi;
- Se va asigura o aerisire a spațiilor de minimum 10 minute la fiecare oră;
- La finalul orelor vor fi curățate ușile, dezinfectate podelelele, băncile, scaunele, mobilierul, materialele pedagogice și echipamentele de lucru utilizate de elevi.
Ghidul prevede și Monitorizarea prezenței elevilor și profesorilor
“La nivelul fiecărei unități de învățământ se vor monitoriza absențele elevilor și ale personalului. Autoritățile sanitare locale vor fi anunțate în cazul înregistrării unei creșteri mari a numărului de absențe ale elevilor și/sau personalului, cauzate de boli respiratorii”, potrivit documentului.