Dragi iubitori ai cărţii, vă invităm vineri, 2 octombrie 2020, la Sediul de Împrumut la domiciliu pentru adulţi din strada Mihail Kogălniceanu nr. 13, la lansarea cărţii Ultima aventură: amintiri de la ISEH-Focşani a autorului Jan Pavel.
Invitaţi la acest eveniment cultural sunt Culiţă Ioan Uşurelu, directorul Editurii „Salonul literar”, poetul şi publicistul Ion Apostu, publicistul şi prozatorul Radu Borcea, profesorul şi prozatorul Petrache Plopeanu.
Scriitorul Jean Pavel este absolvent al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a activat ca profesor şi muzeograf, publicând, de-a lungul timpului, studii şi articole de specialitate despre industria ţărănească şi din domeniul ocupaţiilor, precum: Construcţii viticole din podgoria Coteştilor, Istoricul podgoriei Coteştilor, Tradiţie şi actualitate în etnografia vrânceană.
Jean Pavel a debutat în literatură în anul 2017, cu volumul Amintiri de la Mica Universitate. Au urmat Peregrin prin munţii noştri, Ipostaze ale rostirii şi scrierii limbii române, Povestiri din Mahalaua Tăbăcari.
Vă aşteptăm cu drag!
Manager, Relaţii publice,
Oana-Raluca Boian Adrian Ţiglea