25 noiembrie – ziua internaţională pentru eliminarea violenței asupra femeilor

25 noiembrie – Ziua Europeană de eliminare a violenței împotriva femeilor a fost marcată de către polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei din cadrul Poliției Municipiului Focșani prin realizarea, în perioada 23-27 noiembrie, a unei serii de activități informativ – preventive.

Astfel, cu sprijinul criminaliștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a fost creată o scenă care reprezintă simularea unui mediu în care a avut loc un caz de violență domestică cu urmări grave, scenă care se află amplasată până vineri, 27 noiembrie, în incinta Promenada Mall.

Scena are rolul de a trage un semnal de alarmă și de conștientizare a efectelor violenței domestice care uneori pot escalada, având urmări din cele mai grave.

Zilnic, polițiștii s-au aflat la acest punct de informare pentru a discuta cu cetățenii, a le oferi sfaturi și a le prezenta un instrument deosebit de util în prevenirea violenței domestice și anume aplicația pentru telefonia mobilă Bright Sky.

Manifestările, menite să conştientizeze publicul cu privire la violenţa în familie şi urmările acesteia, au fost organizate și în localitățile Răstoaca, Vulturu și Măicănești de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.

Totodată, în această perioadă, polițiștii de prevenire au desfășurat o serie de activități de popularizare a Campaniei naționale Bright Sky, dedicate violenței domestice, susținute prin materiale de suport realizate în campania națională Bright Sky.

Activitățile au constatat în postarea unor afișe cu mesaje informativ – preventive în zonele considerate frecventate de potențiale victime: sedii de instituții, stații de transport în comun, farmacii, secții de poliție, magazine, dispensare medicale etc..

Ce înseamnă violența în familie?

Violența în familie reprezintă orice tip de agresiune fizică, psihică, verbală, sexuală sau economică, săvârșită cu intenție de un membru al familiei, împotriva altui membru al aceleiași familii. Ea nu se manifestă într-un episod izolat, ci se repetă atunci când nu se iau măsuri. Violența în familie este prevăzută ca infracțiune în Codul Penal.

Violența în cuplu nu apare din cauza stresului de la serviciu și nu este o urmare firească a unor neînțelegeri în familie și nu dispare dacă nu se iau măsuri împotriva agresorului. Violența nu poate fi motivată de comportamentul victimei, agresorul fiind unicul vinovat de abuz.

CERE AJUTOR

SUNĂ LA 112 !

Ce trebuie să facă o victimă a violenţei intrafamiliale dacă agresiunea a fost fizică:

  1. să sune la 112 şi să ceară sprijin dacă viaţa şi sănătatea îi sunt puse în pericol!
  2. să-şi îngrijească de urgenţă starea de sănătate deoarece vătămările suferite pot evolua neaşteptat şi se pot agrava rapid.
  3. să solicite consultul medico-legal şi eliberarea unui certificat constatator. Acesta se eliberează contra cost, contravaloarea recuperându-se ulterior, după câştigarea procesului.
  4. în cazul unei agresiuni sexuale, să nu-şi schimbe hainele şi să nu se spele, pentru a nu distruge probele necesare medicilor legişti.
  5. dacă este chemată poliţia la domiciliu pentru constatarea unei agresiuni şi obiectele sunt răvăşite, sunt pete de sânge, să nu se facă ordine deoarece poliţiştii trebuie să observe locul faptei aşa cum este.