Primarul Cristi Misăilă a participat la ”India-Romania Virtual Business Meet”

Luni, 7 decembrie 2020, Primarul Cristi Valentin Misăilă a participat, la invitația Excelenței Sale, domnul Rahul Shrivastava, Ambasadorul Indiei la București la ”India-Romania Virtual Business Meet” – o conferință on-line dedicată cooperării în domeniul IT.

Prezenți la eveniment au fost și diverși reprezentanți din domeniul IT-worldwide. În cadrul evenimentului Primarul Cristi Valentin Misăilă a declarat că ”acest prim contact poate sta la baza unor viitoare colaborări între companiile IT din India și cele din România, dar în special din Municipiul Focșani.”

Primarul Misăilă a precizat faptul că Municipiul Focșani are ca prioritate educația, un loc special în acest segment fiind reprezentat de dezvoltarea unor abilități IT în rândul unui număr cât mai mare de elevi de gimnaziu și liceu.
În altă ordine de idei, Primarul Municipiului Focșani a punctat și faptul că în oraș există mai multe companii din domeniul textil și de prelucrare fină a metalului, care se îndreaptă cu pași repezi către industria 4.0, știut fiind că ”atunci când vorbim de această industrie, vorbim despre sisteme informatice inteligente, care pot opera stocuri și pot furniza informații în timp real despre statusul unor comenzi etc”.

„Acestea sunt preocupările noastre în ceea ce privește dezvoltarea segmentului IT din Municipiul Focșani, în paralel cu dorința de a avea tineri cât mai bine pregătiți în acest domeniu dar, în același timp, ne-am dori să putem avea în Focșani și companii specializate în crearea de softuri și soluții IT, în așa fel încât tinerii noștri să revină acasă, după finalizarea studiilor”, a arătat Primarul Cristi Valentin Misăilă în cadrul ”India-Romania Virtual Business Meet”.

Convingerea Primarului Misăilă este că și pe acest segment sunt create premise destul de bune, în special ca urmare a faptului că există industrii dornice ”să se automatizeze pentru a atinge nivelul exigențelor industriei 4.0.”
Referindu-se strict la Primăria Municipiului Focșani, Primarul Misăilă a declarat că, în următoarea perioadă, intenționează să acționeze în următoarele direcții strategice:
• realizarea unui portal de servicii electronice, care va cuprinde pe lângă posibilitatea depunerii electronice a documentelor, și o hartă interactivă pentru verificarea reglementărilor de urbanism și de asemenea o hartă de raportare a incidentelor;
• transpunerea în mediul electronic a unor fluxuri de lucru, în domeniul urbanism în special;
• retrodigitizarea arhivei istorice și crearea unei aplicații de arhivă electronică.”

”Preocupările noastre în acest domeniu vizează pregătirea adecvată a unui număr cât mai mare de tineri focșăneni în zona IT, a automatizărilor și a roboticii, dar și identificarea și dezvoltarea unor proiecte prin care aceștia să revină în oraș după finalizarea studiilor universitare. În același timp însă, Primăria caută soluții, astfel încât, inclusiv cu ajutorul tinerilor specialiști mai sus amintiți, să poată furniza servicii digitale cât mai bune și cât mai diversificate cetățenilor Municipiului Focșani”, a mai arătat primarul Cristi Valentin Misăilă.