Cu regret îi informez pe cetățenii din localitățile Milcovul, Răstoaca, Vânători, Câmpineanca și Gologanu că, începând din data de 13 ianuarie 2021, transportul local al Asociației ”Metropolitan Trans”, efectuat de către Transport Public SA Focșani, se suspendă, pe termen NELIMITAT.
În calitate de Președinte al Asociației “Metropolitan Trans” vreau să îmi cer scuze tuturor cetățenilor pentru această situație dar vreau să le transmit și faptul că s-a ajuns aici ca urmare a intervenției în instanță a mai multor firme de transport care operau pe aceste trasee, iar instanța de judecată a hotărât SUSPENDAREA transportului efectuat de către Transport Public SA Focșani.
De miercuri, 13 ianuarie 2021, responsabilitatea pentru buna desfășurare a transportului public între localitățile care fac parte din asociație și Municipiul Focșani aparține exclusiv Autorității Județene de Transport din cadrul Consiliului Județean Vrancea care are obligația să controleze modul în care operatorii de transport își vor respecta obligațiile față de călători.
Cetățenii care vor fi afectați de posibile disfuncționalități se pot adresa Autorității Județene de Transport la numărul de telefon: 0237/213.057.
Am înființat Asociația ”Metropolitan Trans” în 2017 ca să oferim servicii de transport public de calitate și pentru cetățenii din localitățile Milcovul, Răstoaca, Vânători, Câmpineanca, Gologanu și Golești.
Din 5 octombrie 2020, Transport Public SA Focșani a operat pe aceste trasee, în baza unui program de transport stabilit cu autoritățile locale, membre ale asociației și cred că toți cetățenii au putut constata diferențele de calitate, preț și seriozitate!
Din păcate, înființarea Asociației “Metropolitan Trans” și faptul că Transport Public SA Focșani a demarat efectiv serviciile de transport persoane a nemulțumit o serie de companii care operau activități de transport public în programul județean și care au pierdut dreptul de a opera pe aceste trasee, drept pentru care, până la soluționarea litigiilor inițiate de aceste companii, Transport Public SA Focșani se află în imposibilitatea de a efectua cursele din program.
Până astăzi Transport Public SA deservea, zilnic, un număr de peste 10.000 călători pe traseele urbane dar și pe traseele Asociației ”Metropolitan Trans”.
Le mulțumesc pentru profesionalism
În ceea ce îi privește pe cetățenii afectați de această hotărâre, le transmit că vor avea în mine un partener și că vom lupta pentru a remedia această situație!
Am încredere că se va face dreptate și sper că litigiile vor fi soluționate cu celeritate, în favoarea cetățenilor