Calendarul evaluărilor naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Probele au loc în lunile aprilie și mai

Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a II-a are loc între 20 și 23 aprilie și probele se susțin la scris-citit Limba română și Matematică, potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre Ordinul nr. 3462/2021 privind aprobarea Calendarului de administrare a evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2020-2021.

Evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a – EN II:

Scris – Limba română – 20 aprilie 2021
Scris – Limba maternă – 20 aprilie 2021
Citit – Limba română – 21 aprilie 2021
Citit – Limba maternă – 21 aprilie 2021
Matematică – 22 aprilie 2021
Scris – Citit – Limba română pentru minoritățile naționale – 23 aprilie 2021

Evaluarea națională pentru clasa a IV-a are loc între 18 și 20 mai.

Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a – EN IV:

Limba română – 18 mai 2021
Matematică – 19 mai 2021
Limba maternă – 20 mai 2021
Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a – EN VI are loc pe 12 și 13 mai.
Limbă și comunicare – 12 mai 2021
Matematică și Științe ale naturii – 13 mai 2021.

Reamintim că de pe 6 martie, noile reguli sanitare prevăd că simulările pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională, Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, orele remediale și examenele sunt permise cu prezență fizică a elevilor.

Elevii de clasa a II-a, de exemplu, vor avea la dispoziție 30 de minute pentru a rezolva subiectele, în fiecare zi de testare. Copiii vor susține testarea la Limba română scris, citit și la Matematică. Subiectele sunt concepute de instituția din subordinea Ministerului Educației care realizează cerințele pentru toate examenele școlare. La aceste evaluări, subiectele sunt pe modelul testelor PISA, potrivit regulilor de testare.

Știri despre: , ,