Tribunalul Vrancea intră în vacanța judecătorească

Tribunalul Vrancea aduce în atenţia celor interesaţi faptul că, în perioada 1 iulie – 31 august, instanţele se află în perioada vacanţei judecătoreşti. În acest inteval activitatea de judecată va fi restrânsă, iar programul compartimentelor Arhivă şi Registratură se va modifica, urmând ca activitatea de lucru cu publicul să se desfăşoare după cum urmează:

  • Studierea dosarelor în cadrul compartimentului Arhivă se va putea face în zilele de miercuri şi joi, în intervalul orar 10.00 – 12.00.
  • Depunerea cererilor, actelor şi documentelor care vizează dosarele nou constituite sau cele aflate pe rol ori solicitările adresate altor compartimente ale instanţei se va putea face în cadrul compartimentului Registratură în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi, în intervalul orar 10.00 – 12.00.

Recomandăm ca depunerea actelor şi documentelor să se facă în principal în format electronic, la adresa de e-mail tr-vrancea@just.ro

Consultarea dosarelor în format fizic, depunerea documentelor și alte solicitări adresate registraturilor și arhivelor se pot face şi pe baza unei programări on-line la adresa www.cagl.ro/programari.

Accesul în incinta Tribunalului Vrancea va fi permis, în continuare, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară instituite prin dispoziţii în vigoare. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie.