LA PALTIN SE MODERNIZEAZĂ DRUMURILE DE INTERES LOCAL

Primarul comunei Paltin, Ion Cocioabă, a semnat recent la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, contractul de finanțare pentru „Modernizare drumuri în comuna Paltin, județul Vrancea” proiect finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

 

„Modernizarea drumurilor din comună este o prioritate pentru mine, mai ales pentru că ştiu că locuitorii noştri aşteaptă de foarte multă vreme acest lucru. Acest proiect reprezintă încă un pas pentru a creşte calitatea vieţii în mica noastră comunitate şi voi continua, alături de echipa primăriei Paltin, să atragem fonduri europene pentru modernizarea comunei”, a spus primarul comunei Paltin, Ion Cocioabă.

 

Beneficiarii direcţi ai acestui proiect vor fi cei aproape 2.000 de locuitori ai comunei Paltin.

 

Valoarea totală a investiției este de 10.483.450 lei, lucrarea având ca termen de finalizare data de 31.12.2026.

 

„Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» reprezintă o oportunitate importantă de dezvoltare, mai ales pentru comunitățile mici din județul nostru. Îl felicit pe domnul primar Ion Cocioabă pentru ambiția și implicarea de care dă dovadă în modernizarea comunei sale. Îl asigur, în continuare, de toată susținerea și sprijinul meu!”, a declarat președintele PSD Vrancea, Nicușor Halici.