Liderii Uniunii Europene analizează posibilitatea amânării până în anul 2020 a termenului ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar, în contextul în care Germania şi Franţa au exprimat disponibilitatea de a prelungi negocierile, după ce Camera Comunelor a respins Acordul Brexit, conform The Times. Oficialii europeni pregătesc o prelungire a procedurii prevăzute la Articolul 50 al Tratatului UE din cauza amplorii eşecului suferit de Guvernul Theresa May în Camera Comunelor.
Iniţial, liderii UE analizau posibilitatea amânării cu câteva luni a ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar, dar acum, conform unor funcţionari comunitari, Bruxellesul ar pregăti amânarea Brexit până anul viitor, informează cotidianul The Times.Camera Comunelor a respins, marţi seară, proiectul de Acord Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu liderii Uniunii Europene, amplicând criza politică. În favoarea Acordului privind ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit) au votat 202 membri ai Camerei Comunelor, iar 432 s-au pronunţat împotrivă.