Gerul, ninsoarea și viscolul pot închide școli

Sursa foto:AMPress.ro
Sursa foto:AMPress.ro

Schimbarea bruscă a regimului termic, cu temperaturi care vor scădea de la o oră la alta, vânt puternic și zăpezi spulberate, mai ales în sud-estul țării, pot duce la închiderea unor școli. Ministerul Educației transmite că nu este interzisă o astfel de decizie, reamintind reglementarea în vigoare: ,,În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climatice și de specificul zonei și al școlii, inspectoratele școlare judetene și/sau Inspectoratul Școlar al Municipiului București pot aproba, la cererea conducerii unităților de învățământ, modificări ale structurii anului scolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare. În cazurile de față, orele de curs vor fi recuperate conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învățământ, cu aprobarea inspectoratelor școlare județene, respectiv ISMB”. Din păcate, unele șoli, mai ales din mediul rural, nu au sisteme moderne de încălzire, iar combustibilul – chiar pentru sobe – nu este suficient la început de iarnă. Dacă ”ploile cu gheață” anunțate de meteorologi vor face impracticabile unele drumuri pe care sunt aduși copiii la școli, única soluție rămâne suspendarea temporară a cursurilor.