„Se înfiinţează Autoritatea Vamală Română, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul vamal, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor şi finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor, ca efect al reorganizării prin divizare parţială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Pentru creanţele fiscale aflate în administrarea sa potrivit legii, Autoritatea Vamală Română îndeplineşte competenţele de organ fiscal central în conformitate cu prevederile Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Autoritatea are sediul central în Bucureşti, str. Alexandru Ivasiuc nr.34-40, Sector 6. Sediul se poate modifica prin hotărâre a Guvernului”, prevede proiectul.
Proiectul de lege privind înființarea Autorității Vamale Române a fost adoptat de Camera Deputaților cu 237 de voturi ”pentru”, 50 de voturi ”împotrivă” și două abțineri. Amintim că proiectul de lege a fost iniţiat de fostul ministru al Finanţelor şi fost senator PSD Eugen Teodorovici.
Autoritatea va prelua de la ANAF şi unităţile subordonate acesteia, activitatea, posturile şi personalul structurilor vamale, respectiv Direcţia Generală a Vămilor din cadrul aparatului propriu al agenţiei, direcţiile regionale vamale şi birourile vamale de interior şi de frontieră din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.
Autoritatea vamală va fi condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului Finanţelor publice, ajutat de un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat numit şi eliberat din funcţie tot prin decizie a premierului, la propunerea ministrului Finanţelor publice.
Sursa: capital.ro