Ce reprezintă logo-ul municipiului Focșani

Consilierii locali focșăneni au aprobat, marți, propunerea de logo al municipiului Focșani realizată de Gabriel Pavel. Logo-ul municipiul este o imagine simplă, cu două mâini unite, semn al unirii celor două principate române, formând litera U, care susțin obeliscul din centrul municipiului, redat în plan, cu forme geometrice. Logo-ul a fost realizat de Gabriel Pavel, fiul caricaturistului Constantin Pavel, care a câștigat licitația organizată de administrația locală. Logo-ul municipiului va fi folosit în toate formele de comunicare vizuală ale administrației locale. Inițial, logo-ul trebuia realizat în urma unui concurs de soluții însă niciuna dintre variantele propuse nu a fost declarată câștigătoare. Această variantă de logo a fost susținută și de profesorii Universității de Arte „Nicolae Grigorescu”.