Ce valoare vor avea bursele „Mr.Gh.Pastia”

Cele două burse „Mr.Gh.Pastia” vor avea o valoare nominală de 7.200 lei și se vor acorda pentru un an de studiu, conform proiectului de hotărâre inițiat de primarul Cristi Misăilă și aflat în dezbatere publică. Banii pentru cele două burse acordate tinerilor artiști focșăneni vor fi obținuți din vânzarea biletelor la concertele și evenimentele Ateneului Popular „Mr.Gh.Pastia” din fiecare an, potrivit monitoruldevrancea.ro.

La propunerea conducerii Ateneului Popular, Bursa „Mr.Gh.Pastia” a fi acordată prin concurs de dosare pentru sprijinirea tinerelor talente, interpreți de muzică instrumentală și vocală, elevi sau studenți la actorie sau dans. Concursul va fi organizat în fiecare an de studiu precedent acordării bursei, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată. Fiecare bursă are o valoare de 7200 lei, pentru un an de studiu, adică nouă luni, iar plata se va face lunar, prin virament bancar. Calendarul propus de conducerea Ateneului Popular stabilește ca programul să fie lansat în 10 februarie iar dosarele de înscriere să fie depuse în perioada 11 februarie – 25 aprilie. Jurizarea și anunțarea câștigătorilor va avea loc în 26 aprilie. Juriul va cuprinde trei membri, din partea Primăriei Focșani, a Ateneului Popular, respectiv a Teatrului Municipal. Dosarele de înscriere vor trebui să conțină documente precum cerere cuprinzând date de identitate, date de contact, copie a documentului de identificare personală (certificat de naștere, carte de identitate), copie a Cărții de identitate a tutorelui, în cazul minorilor, acord de prelucrare a datelor GDPR, conform legislației în vigoare, Curriculum Vitae, scrisoare de recomandare a profesorului îndrumător, scrisoare de recomandare a unității de învățământ la care este înscris aplicantul. Dosarele de înscriere pot fi trimise prin poștă la adresa Ateneului Popular „Mr.Gh.Pastia”, pot fi prezentate direct la secretariatul instituției culturale sau online, la adresa de e-mail: ateneulpastia@yahoo.com.

Singura condiție impusă câștigătorilor este să participe, timp de un an, la cel puțin două evenimente organizate de Ateneul Popular ”Mr.Gh.Pastia”. „Bursa „Maior Gh. Pastia” va fi înființată pentru a respecta testamentul maiorului filantrop Gheorghe Pastia (1848-1929), ctitorul Teatrului Municipal și al Ateneului Popular din Focșani. În actul de donație al Ateneului Popular, maiorul Pastia solicită înființarea a două burse pentru „perfecționarea a doi elevi sau eleve a Conservatoarelor din țară, talentați și devotați artei teatrale, de preferință din cei proveniți din Focșani și județul Putna”. Misiunea noastra vine ca un gest firesc prin care dorim să sprijinim tinerii, copiii și adulții din domeniul artelor si științelor umaniste, abordate într-o maniera interactivă. Pentru a susține educația alternativă a tinerilor este important să motivăm din punct de vedere financiar tinerii talentați din municipiul Focșani. Acești bursieri „Maior Gh.Pastia” vor participa activ la organizarea diferitelor evenimente culturale din municipiu. Bursa „Maior Gh. Pastia” este un omagiu adus ilustrului fondator și mai ales respectarea dorinței sale personale, care din păcate nu a fost NICIODATĂ îndeplinită, deși a fost exprimată clar în Actul de Donație al Ateneului și Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia” Focșani , arată primarul Cristi Misăilă în prezentarea proiectului de hotărâre.