Centru de Diagnostic RMN în cadrul ambulatoriului integrat al Spitalului Orășenesc Panciu

Primarul orașului Panciu Iulian Nica anunță faptul că a fost admis la finanțare, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 8 Dezvoltarea Infrastructurii sanitare și sociale, Prioritatea de Investiții 8.1, Operațiunea A – Ambulatorii, proiectul Înființare Centru de Diagnostic în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orășenesc Panciu. „Proiectul a fost declarat eligibil și se află în etapa precontractuală. Investiția vizează înființarea unui Centru RMN la Spitalul Orășenesc Dr. Eugen Băleanu din Panciu, care va beneficia de un aparat de imagistică medicală prin rezonanță magnetică de ultimă generație. Valoarea totală a investiției este de 9.969.600 lei, cu TVA și va beneficia de finanțare în cadrul POR 2014-2020, Axa Prioritară 8 Dezvoltarea Infrastructurii sanitare și sociale, Prioritatea de Investiții 8.1, Operațiunea A – Ambulatorii. Tot in cadrul acestui proiect, la Spitalul Orășenesc Dr. Eugen Băleanu se vor înființa încă doua noi compartimente: Cardiologie și Reumatologie“, precizează primarul Iulian Nica.

În luna martie a acestui an, șeful administrației locale a semnat și contractul de finanțare pentru proiectul Eficientizarea energetică a Policlinicii Orașului Panciu, care face parte din Strategia de Dezvoltare a Orașului Panciu 2014-2020. Investiția are o valoare totală de 3.481.104,26 lei, din care 2.958.938,62 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR (85%), 452.543,55 lei valoare eligibilă din bugetul național (13%) și 69.622,09 lei valoarea cofinantarii eligibile a beneficiarului (2%). Obiectivul va beneficia de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3, Prioritatea De Investiții 3.1, Operațiunea B – Clădiri Publice. Proiectul urmărește eficientizarea energetică a corpului de clădire în care își desfășoară activitatea Policlinica Orașului Panciu, astfel încât să se asigure un grad de confort interior sporit, concomitent cu reducerea consumului de resurse.

Investiția presupune izolarea termică a pereților exteriori, montarea unui strat termoizolant pentru izolarea peretilor exteriori, înlocuirea tâmplăriei de lemn şi a tâmplăriei metalice existente cu tâmplărie termoizolantă, termoizolarea plăcii de peste ultimul nivel cu refacerea învelitorii, intervenții la finisajele interioare. Se vor realiza noi instalații de încălzire și preparare ACM. De asemenea, se vor înlocui instalațiile de apă rece, apă caldă și se vor monta panouri solare pentru producerea de apă caldă și încălzire. „Toate aceste investiții fac parte din Strategia de Dezvoltare a Orașului Panciu 2014-2020, care este corelată cu Strategia de Dezvoltare a Județului Vrancea 2014-2020. Ele au ca scop transformarea Spitalului din Panciu într-o unitate medicală de înaltă performanță, care să le ofere păncenilor, dar și locuitorilor din întreaga Vale a Șușiței, servicii medicale de calitate, precum și posibilitatea de a primi un diagnostic exact fără a fi nevoiți să se deplaseze la alte spitale din județ sau din țară. Pe această cale, doresc să îi mulțumesc domnului Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, pentru implicarea directă și pentru tot sprijinul acordat orașului Panciu la inițierea, promovarea și implementarea investițiilor din toate domeniille, realizate în comunitatea noastră!“, a afirmat primarul Iulian Nica.

Știri despre: ,