Pentru Consiliul Judeţean Vrancea a devenit o tradiţie ca în această zi să organizeze o serie de evenimente dedicate celebrării Zilei Europei. Pe parcursul zilei de joi, 9 mai 2019, în cadrul evenimentului ”9 mai 2019 – Ziua Europei”, se vor desfășura o serie de activități după cum urmează: Eurocross-ul Vrancei, Târgul ofertelor școlare și Treasure hunt – Europa la noi acasă. Concursul ”Eurocross-ul Vrancei” se va desfășura între orele 09.00 – 10.00 pe traseul ”Mausoleul Eroilor Focșani – Piața Unirii”. La acestă competiție sunt invitați să participe toți cetățenii județului Vrancea. La finalul întrecerii, cei mai bun alergători vor fi recompensați cu premii în bani, cu tricouri, diplome și medalii de către Consiliul Județean Vrancea. Și în acest an, Consiliul Județean Vrancea sprijină tinerii de gimnaziu în identificarea liceului pe care doresc să îl urmeze, prin editarea revistei ”Ethosul școlar” și organizarea unui Târg al Ofertelor Școlare.
Târgul va fi prezentat între orele 10.30 – 15.00, în perimetrul Pieței Unirii din Municipiul Focșani, de către elevii de la colegiile și liceele din județul Vrancea, precum și școlile postliceale sanitare, învățământul preșcolar, iar în premieră, anul acesta, vor participa cu ofertă școlară și reprezentanți ai Facultății de Psihologie și Științelșe Educației – Filiala Focșani, ai Inspectoratului de Poliție Județean al Județului Vrancea, ai MApN – Centrul Militar Zonal, ai Forțelor Aeriene Române, ai Penitenciarului Focșani și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgențe Vrancea.
Treasure hunt – Europa la noi acasă va avea loc în Crângul Petrești, între orele 11.00 – 15.00, unde va fi realizată o competiție de căutare de comori, activitate dedicată tuturor liceelor și colegiilor din județul Vrancea. Fiecare echipă participantă va fi premiată cu diplome și tricouri inscripționate cu însemnele UE, iar primele trei echipe câştigătoare vor primi premii în moneda UE, în valoare totală de 650 € (Locul I – 300 €, Locul II – 200 €, Locul III – 150 €). Scopul organizării anuale a acestui eveniment este acela de a aduce în conștiința cetățenilor județului Vrancea ideea de ”unitate în diversitate” și de a promova în rândul tinerilor simbolurile, valorile și principiile Uniunii Europeane.