Sumele pe care le vor plăti focșănenii drept taxe și impozite vor crește doar cu rata inflației, de 4,6%, conform prevederilor legale, fără să fie modificate cotele de impozit. Consiliul local Focșani a aprobat, luna trecută, taxele și impozitele locale care vor fi aplicate în 2020. Hotărârea prevede că, și în 2020, „cheltuielile cu salubritatea stradală, inclusiv cele cu deszăpezirea, vor fi acoperite din bugetul local al Municipiului Focșani, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație”. De asemenea, pentru terenul agricol nelucrat timp de doi ani de zile consecutiv impozitul pe teren se majorează cu 500% începând cu al treilea an. Impozitele, pe clădiri, teren, mijloace de transport, trebuie plătite anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv. În cazurile în care valoarea impozitelor este de până la 50 lei inclusiv, acestea trebuie achitate integral până la primul termen de plată. Sunt menținute bonificațiile pentru persoanele care achită anticipat impozitele anuale. „Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren, impozitului pentru mijloace de transport datorat pentru întregul an, de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de 10% pentru persoanele fizice și de 5% pentru persoanele juridice”, arată actul normativ.