Aproximativ 30.000 locuitori, locuitori ai localităților tranzitate de DJ 205C, pe sectorul Focşani – Goleşti – Vîrteşcoiu – Odobeşti vor beneficia de un drum modernizat, în urma unui proiect derulat de Consiliul judetean vrancea în valoare de aproape 10 milioane de euro. Reamintim că lucrările la acest obiectiv de investiții au început în anul 2019.
Se vor moderniza 15 km din drumul judeţean DJ 205C, se vor reabilita două poduri, ceea ce va determina îmbunătăţirea parametrilor drumului modernizat astfel: va creşte viteza de deplasare pe sectorul de drum judeţean reabilitat cu 30%, va creşte gradul de siguranţă rutieră prin montarea parapetelor de siguranţă, realizarea stabilizărilor de teren şi realizarea semnalizării verticale şi orizontale.
Termenul de finalizare a proiectului este 24 octombrie 2020.