Elevi din Ucraina în vizită la Primăria Municipiului Focșani

Primarul Municipiului Focșani s-a întâlnit sâmbătă, 4 iunie 2022, cu
elevi și profesori de la Liceul ”Alexandru cel Bun” Cernăuți, aflați
într-o vizită de două zile la Focșani.
În cadrul discuțiilor purtate, Primarul Misăilă a subliniat importanța
relațiilor bilaterale între Focșani și Cernăuți, în contextul în care
ambele sunt considerate ”Orașe ale Unirii”, dar și în contextul actualei
crize din Ucraina.


”Pot spune că vizita dumneavoastră la Focșani este și una simbolică.
Astăzi s-au aliniat planetele, căci la 4 iunie 1920, acum 102 ani, s-a
semnat Tratatul de la Trianon, care recunoștea granițele României Mari,
o Românie care includea și Cernăuțiul”, a spus Primarul Misăilă, care a
făcut o scurtă prezentare a Municipiului Focșani, dar a vorbit și despre
Mausoleele ridicate în Vrancea, în cinstea eroilor căzuți în Primul
Război Mondial.
La rândul său, directorul liceului, profesorul Ion Ignat a lansat
invitația ca cele două orașe să se înfrățească pentru o consolidare a
relațiilor și realităților românești.
De altfel, despre consolidarea acestor relații, în rândul elevilor, a
vorbit și profesorul Ioana Constantinescu, directorul Liceului de Arte
”Gh. Tattarescu”, care a anunțat că la finele acestei luni va avea loc
Școala de Vară internațională ”Identitate, spiritualitate și cultură
românească” în cadrul unui parteneriat între Liceul de Arte ”Gh.
Tattarescu” Focșani, Liceul ”Emil Botta” Adjud, Liceul ”Alexandru cel
Bun” Cernăuți, Liceul ”Lucian Blaga” Tiraspol și Universitatea ”Lucian
Blaga” Sibiu.


Elevii și profesorii de la Liceul ”Alexandrul cel Bun” Cernăuți au venit
la Focșani, la invitația Primăriei Municipiului și a Colegiului Național
”Unirea”, acolo unde predă istoria profesorul Adrian Atarcicov, cel care
menține vie flacăra colaborării între provinciile românești din
Republica Moldova (Chișinău și Tiraspol) și Ucraina (Cernăuți).