Asocierea SWARCO Traffic Romania SRL – SWARCO Traffic Systems GmbH – SWARCO MIZAR SRL – GLOBAL TECH XPERT SRL va proiecta și executa lucrările din cadrul proiectului “Implementarea unui sistem de management al traficului și monitorizare în Municipiul Focșani”, după ce Primarul Cristi Valentin Misăilă a semnat un contract finanțat din fonduri europene.
La momentul semnării contractului, Liviu Stăniloiu, reprezentantul Asocierii SWARCO Traffic Romania, a declarat că astfel de sisteme de management și monitorizare a traficului au fost realizate de companie la Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași ”cu mentiunea că tehnologia care va fi implementată la Focșani este una de ultimă generație, care se pliază pe orașele Smart Cities și care permite cuplarea unor tehnologii noi în cadrul acestui sistem”.
”Ceea ce facem acum se poate integra cu tehnologii dedicate pentru Smart City. Avem expertiză și în acest segment. Ultima metropolă în care SWARCO a implementat un proiect de acest tip a fost Parisul!”, a explicat Liviu Stăniloiu de la SWARCO Traffic Romania SRL.
Dupa semnarea contractului, Primarul Cristi Valentin Misăilă s-a declarat convins că sistemul de management și monitorizare a traficului va fi benefic șoferilor, pietonilor, dar și celorlalți participanți la trafic.
”În orele de vârf traficul din Focșani a devenit foarte aglomerat. Numărul autovehiculelor a crescut foarte mult! În 2016 erau aproximativ 30.000 de autovehicule în Focșani, iar în prezent sunt aproape 52.000. Mașinile acestea circulă pe aceleași străzi, gândite în anii ’70, când erau 2 autovehicule la 10 familii, iar acum sunt 1,5 autovehicule la o familie”, a spus Primarul Misăilă.
Referindu-se la toate proiectele menite să resistematizeze traficul din Focșani, Misăilă a mai spus că implementarea proiectului privind managementul traficului și a celui ce vizează privind resistematizarea infrastructurii rutiere va fluidiza traficul dar, totodată, va aduce și o siguranță mai mare în trafic, în special în zona intersecțiilor semaforizate și monitorizate video.
”Important este să integrăm aceste proiecte! Să armonizăm cât mai urgent aceste proiecte interdependente este cea mai mare provocare a noastră. Resistematizarea infrastructurii rutiere trebuie să meargă în paralel cu modernizarea și extinderea rețelei de iluminat public și totodată cu acest sistem de management al traficului, cu e-ticketing-ul și cu soluțiile de bike-sharing. Dacă la finalul implementării toate aceste proiecte vor fi foarte bine corelate, se va simți o îmbunătățire considerabilă a condițiilor actuale de trafic”, a mai spus edilul Municipiului Focșani.
Sistemul de management al traficului reprezintă un element cheie pentru planificarea mobilităţii urbane, fiind un sprijin real în gestionarea operațiunilor de trafic și a cetățenilor.
În cadrul proiectului sunt propuse următoarele lucrări:
- Înlocuirea/modernizarea echipamentelor din intersecțiile și trecerile de pietoni semaforizate incluse în proiect;
- Realizarea de noi intersecții și treceri de pietoni semaforizate pe cele două axe: Bd. Unirii – Bd. Independenței și Bd. Cuza Vodă;
- Implementarea sistemului de camere video de monitorizare în toate intersecțiile și trecerile de pietoni semaforizate incluse în sistem;
- Implementarea panourilor cu mesaje variabile și a camerelor LPR în locațiile corespunzătoare celor 6 intrări/ieșiri principale din municipiu;
- Instalarea Centrului de comandă și control integrat;
- Realizarea rețelei de comunicații, prin fibră optică;
- Implementarea unui sistem de prioritizare pentru vehiculele de transport public.
Termenul de implementare a proiectului este de 15 luni, valoarea acestuia ridicându-se la suma de 15.794.679,39 lei fără TVA.