Peste 90 de elevi ai Școlii Gimnaziale ”Alexandru Vlahuță” din Gugești, în vizită la Consiliul Județean Vrancea

O zi de neuitat pentru 92 de elevi ai Școlii Gimnaziale ”Alexandru Vlahuță” din Gugești. Consiliul Județean Vrancea, în calitatea sa de partener al proiectului „Să cunoaștem la ele „acasă”  instituțiile societății în care trăim! ”  – „Un alt fel de educație civică! ”, implementat de Școala Gimnazială ”Alexandru Vlahuță” din Gugești, a fost joi, gazda copiiilor din cadrul acestei școli.

Proiectul își propune să faciliteze însușirea de către elevii școlii din comuna Gugești a unor cunoștințe privind funcționarea instituțiilor publice, privind cunoașterea ierarhiei administrative a statului, dar și mecanismele de participare prin care cetățenii pot interveni în luarea deciziilor publice.

Prin urmare, la sediul Consiliului Județean Vrancea, elevii s-au familiarizat cu sarcinile și atribuțiile instituției, au văzut cum se desfășoară ședințele în plen, cum se adoptă hotărârile, au primit informații cu privire la proiectele prioritare implementate sau în curs de implementare, cu privire la evenimentele pe care instituția publică județeană le organizează. La finalul evenimentului, copiii au primit în semn de amintire a prezenței lor la sediul Consiliului Județean Vrancea, o carte cu mesajul: „Cartea și lectura te ajută să reușești în viață. Trebuie doar să vrei. Succes!”

Știri despre: ,