Primăria Focșani va fi închisă de miercuri, 2 iunie, și nu va mai oferi servicii cetățenilor municipiului și agenților economici din Focșani, a anunțat primarul Cristi Misăilă.

Edilul a spus, într-o conferință de presă, că municipalitatea nu are alocați bani pentru cheltuieli de funcționare și a notificat deja furnizorii de servicii să suspende contractele începând cu data de 2 iunie. Din cauza invalidării bugetului de aplicația informatică a Ministerului Finanțelor Publice nu pot fi făcute plăți nici măcar pentru salariile angajaților. Edilul a acuzat majoritatea PNL-USR PLUS din Consiliul Local că prin hotărârile adoptate demonstrează o răutate îndreptată împotriva cetățenilor care i-au trimis în legislativul municipiului Focșani. 

Nu putem angaja cheltuieli, nu putem face plăți, nu putem funcționa. Am notificat toți furnizorii că vom suspenda contractele începând cu data de 2 iunie până la deblocarea situației”, a arătat primarul Misăilă. 

Edilul a explicat că s-a ajuns în această situație deoarece amendamentele la bugetul municipiului aprobate de majoritatea PNL-USR PLUS au lăsat pe minus partea de funcționare a adminstrației locale focșănene. Doar la Primăria Focșani este un minus de 414 mii lei în ceea ce privește funcționarea. Nu sunt bani prevăzuți pentru energie electrică, servicii de comunicații, servicii de pază, de curățenie, pentru apă și canalizare. Focșănenii nu pot face nici măcar plăți online către Primăria Focșani deoarece nu sunt fonduri alocate pentru comisioanele aferente transferurilor bancare.

 La fel, în cazul instituțiilor culturale, respectiv Ansamblul Țara Vrancei și Ateneul Popular Maior Gh. Pastia, au bugetul de funcționare pe minus și nu pot desfășura activități decât în aer liber. Doar Teatrul Municipal mai are circa 50 mii lei pentru funcționare, adică bani pentru maxim două luni de zile. Practic, funcționarii Primăriei vor veni la serviciu însă nu vor avea cum să lucreze pentru că nu pot deschide un calculator, nu pot aprinde un bec și nu vor avea hârtie de scris. În fața Primăriei va fi amplasată o urnă unde cetățenii vor depune solicitările pe care le au către adminstrația locală urmând să fie preluate de către funcționarii municipalității și prelucrate când vor avea energie electrică.

 În aceeași situație se află angajații de la Direcția de Dezvoltare Servicii Publice care nu vor putea întreține spațiile verzi pentru că nu vor putea cumpăra nici măcar fire pentru motocoasă. Până acum aceștia au funcționat din rezerve însă acestea ajung până la sfârșitul acestei luni.