Primarul Municipiului Focșani cere reglementări clare privind decontările în cadrul PNDL

Luni, 25 mai 2020, în cadrul Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România (AMR), Cristi-Valentin Misăilă, Primarul Municipiului Focșani, a solicitat, referindu-se la lucrările executate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, ”o inițiativă prin care să reglementăm o procedură de verificare și de decontare a acestor lucrări”.

”Modul în care au fost blocate finanțările pe PNDL în Municipiul Focșani de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației este inadmisibil. Pur și simplu cei din actuala conducere a MLPDA ne fac fel de fel de șicane și nu putem avansa cu lucrările. Stăm pe loc pentru că nu știu cine vine să râcâie cu bățul un centimetru de beton, ca să aibă motiv să spună că lucrările nu sunt de calitate. Atâta timp cât lucrările sunt în derulare, nu putem să invocăm faptul că Primăria Municipiului Focșani a recepționat o lucrare de proastă calitate. Acolo unde am descoperit lucrări neconforme, am fost primii care le-am stopat, pentru că este interesul nostru ca lucrările să fie de calitate”, a afirmat Primarul Municipiului Focșani în cadrul ședinței Comitetului Director al AMR, care a avut loc on-line.

În intervenția sa, Primarul Cristi Valentin Misăilă a anunțat că Primăria Municipiului Focșani este deschisă la TOATE verificările Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, considerând totodată că o procedură clară și transparentă de verificare și plată ar stopa ”bețele în roate”.

”Primăria Municipiului Focșani are depusă la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației  o cerere de rambursare de 3,9 milioane lei, încă din luna noiembrie 2019 și nici în acest moment nu a fost decontată. Astăzi, când încasările la buget au scăzut dramatic, suntem într-o situație gravă! Ministerul ne blochează lucrările! Trebuie să propunem modificarea legislației în vigoare, în așa fel încât să scurtăm procedurile de verificare și modul de decontare a lucrărilor. Modificările trebuie să stabilească exact termenele de verificare, astfel încât acestea să se facă în maxim 15 zile de la momentul depunerii cererii de plată. De asemenea, ar trebui reglementat un model de proces-verbal de control cu formule de calcul clare, care să elimine arbitrariul. De fiecare dată când am fost verificați, procesele verbale au avut două fraze, au fost lacunare. În aceste procese verbale nu s-a spus cine este vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat acolo și nici termenele de remediere”, a mai spus Primarul Cristi Valentin Misăilă.

În cadrul ședinței Comitetului Director AMR au mai fost discutate demersurile legislative ale AMR, dar și impactul stării de urgență și a stării de alertă asupra bugetelor locale.