
Drumul Național 2L asigură legătura între DN2 (E85) și drumul național DN 2D, pe care îl intersectează la km 74+005, în localitatea Lepșa. Sectorul de drum care va fi modernizat are o lungime de 16,2 km și se desfășoară de la ieșirea din comuna Soveja (km 60+145) până la intersecția cu DN 2D, în zona localității Lepșa, comuna Tulnici (km 76+277).
Potrivit proiectului, vor fi construite nouă poduri noi, peste pârâurile Lepșuleț și Lepșa, dar și 8 viaducte de coastă. Pentru siguranţa circulaţiei rutiere, a fost prevăzută construirea unor parapeţi de siguranţă. De asemenea, vor fi realizate șanțuri, rigole, podețe pentru colectarea și dirijarea apelor de pe suprafața drumului, dar vor fi executate și lucrări de consolidare, respectiv vor fi construite ziduri de sprijin.

